"albastru de…"

Atenționare! Nicio lucrare (grafică , literară sau fotografică ) nu poate fi preluată decât cu acordul artistei sau cu specificarea sursei ! http://cuvantortodox.ro/2015/02/09/drepturi-de-autor-si-internet/ Gabriela Mihaita David

povesti pentru Antoine ( oamenilor mari … care nu imbatranesc niciodata) – povestea fericirii

Scrie un comentariu

Parintele Efrem FilotheitulImage (4)„….. a fost odata ca niciodata… o imparatie in care oamenii nu stiau ce-i tristetea. Se bucurau de dimineata pana seara, iar noaptea, visau frumos. Copiii lor erau cuminti, tinerii lor ascultau de batrani, iar batranii lor pareau foarte tineri, fiindca, de fericire, nu imbatraneau niciodata.

Traiau, de sute de ani, intr-un tinut roditor, in pace cu vecinii lor, si ei la fel de fericiti.

De aceea, venirea in imparatia lor a unui om ranit si foarte trist, a fost un prilej de mare uimire.

L-au gasit zacand inafara cetatii si l-au purtat, cu mare grija, pana la casa vraciului.

Vraciul nu vindecase in viata lui pe nimeni, fiindca nu fusese nevoie, dar idi dadu toata silinta si, in scurt timp, strainul era pe picioare.

Se asteptau cu totii ca, odata vindecat, acesta sa ramana in imparatie, sau sa plece oriunde i-ar fi fost voia, fericit.

N-a fost asa. A ramas in imparatie, chiar in casa vraciului, insa, profund nefericit.

Nu se poate spune ca era un pericol pentru cetate si nimeni nu-l considera asa, caci oamenii imparatiei erau prea fericiti ca sa se molipseasca de boala lui, dar era ceva atat de nemaivazut, ca nu era zi de la Dumnezeu, sa nu se inghesuie la poarta vraciului, asteptand sa-l zareasca.

Strainul isi petrecea aproape tot timpul in gradina si le oferea, fara sa stie, spectacolul mult dorit, iar ei se tavaleau pe jos de ras, atat de caraghios li se parea sa vada un om oftand sau plangand, la umbra unui copac.
N-o faceau din rautate, asta se intelege, iar strainul, la inceput, cufundat in tristetea lui, nici nu i-a vazut. Mai apoi, i-a vazut, dar nu i-a bagat in seama.
De-abia dupa multe zile, i-a observat cu adevarat si atunci, si-a inchipuit ca sunt niste oameni rai, care-si bat joc de tristetea lui. Acest lucru l-a intristat si mai tare.Tot atunci l-a observat si pe vraci. In el avusese incredere si nu-i venea sa creada ca si vraciul radea, e adevarat, mai pe ascuns, dar lua parte din tot sufletul la veselia celor adunati la poarta.
Ar fi putut sa plece, dar, la ce bun? Tristetea l-ar fi urmat oriunde. S-a gandit ca, pana la urma,  se vor plictisi si il vor lasa in pace.
Curiosii ,insa , se adunau in numar din ce in ce mai mare si nu dadeau semne ca se vor plictisi prea curand .
Intr-o buna zi, in tristetea strainului, s-a insinuat o usoara nedumerire…
S-a asezat sub copacul din gradina si n-a mai plans. A zambit. Firav . Dar, tot zambet a fost!
A doua zi, nu s-a mai asezat sub copac, ci s-a indreptat timid, spre poarta. Multimea l-a primit cu aplauze si chiote de bucurie. Ca sa nu-l vada cineva ca ii vine sa rada, s-a intors repede in casa.
A treia zi… s-a dus direct spre poarta si, fara sa-si explice de ce, a ras din tot sufletul.

Asa, a devenit unul de-al lor….

… a trait fericit pana la adanci batraneti….”

g.mihaita david

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s