"albastru de…"

Atenționare! Nicio lucrare (grafică , literară sau fotografică ) nu poate fi preluată decât cu acordul artistei sau cu specificarea sursei! – Gabriela Mihaita David

510 DE ANI DE LA ADORMIREA SFANTULUI STEFAN CEL MARE

Scrie un comentariu

[..] „Mare ctitor de lăcaşuri sfinte. Ctitorirea de biserici şi mânăstiri, este latura cea mai frumoasă a activităţii Măriei Sale.ctitorii_sf._stefan_cel_mare Sfântul Ştefan ştia că „lumea dăinuie prin rugăciune (cum va scrie Sfântul Siluan Athonitul), că jertfa Sfintei Liturghii, rugăciunile Maicii Domnului şi ale Sfinţilor, sunt buna mireasmă pe care o primeşte Dumnezeu, pentru a se arăta „milostiv spre noi”.De aceea, el a făcut din ţara Moldovei o grădină frumoasă, plină de biserici şi de mânăstiri. A construit mai ales mânăstiri „în care neîncetat se laudă Dumnezeu”, înzestrându-le cu toate cele necesare şi cu mari proprietăţi din care să se întreţină. Astfel, mânăstirile, aflate sub protecţia şi oblăduirea sa, au devenit focare duhovniceşti şi vetre alese, de cultură creştină. Călugării, pe lîngă îndeletnicirea îngerească a rugăciunii, aveau ca rucodelie pictura, sculptura, broderia, muzica, caligrafia sau alte îndeletniciri artistice, ale căror roade se văd până…

Vezi articolul original 409 cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s