Cuvânt la Duminica a 2-a din Postul Mare
– a Sfântului Grigorie Palama –
Apostolul de la Evrei 1,10-14; 2,1-3
Şi: „Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; Ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi; Şi ca un pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi”. Şi căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: „Şezi de-a dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale”? Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?
Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o.
Evanghelia de la Marcu 2,1-12
Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.
Dreptslăvitori creștini,
Evanghelia care s-a citit astăzi reprezintă Evanghelia Duminicii a doua din Postul Mare sau a Sfântului Grigorie Palama, numit și „Teologul luminii necreate”. Aceasta Sărbătoare a fost rânduită de către Sfinții Părinți ai Bisericii în a doua săptămână a Postului Mare, după Duminica Ortodoxiei, pentru că a arăta că doar prin faptele bune împlinite în dreapta credință, adică în Ortodoxie, omul poate ajunge la vederea luminii necreate, a luminii dumnezeiești din Rai. Iar aceasta începe prin iertarea păcatelor și lucrarea faptelor bune.
Evanghelia de azi începe ca o povestire: „Şi intrând (Iisus) iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă”. Observăm că Mântuitorul cerceta de multe ori cetatea Capernaumului, iar aceasta nu rămânea necunoscut oamenilor. Prin aceste cuvinte simple înțelegem că cu cât intră mai mult harul lui Dumnezeu în om, cu cât trăim mai intens prezența lui Hristos, cu atât îl descoperim mai mult pe Dumnezeu în inimă. „În casă” este inima omului în care Dumnezeu se sălășluiește, iar atunci când credinciosul Îl primește și Îl descoperă și mai intens pe Dumnezeu în inima Sa, atunci el îi poate ajuta și mai mult pe celalți oameni care îl vor căuta.
În fața acestui om, în fața lui Iisus, unii oameni aduc un slăbănog pentru a fi vindecat. Nu știm dacă aceștia erau prietenii celui neputincios sau chiar slugile sau argații lui. Dar observăm că ei erau foarte determinați ca cel neputincios să fie vindecat. Prin aceasta observăm că și prin străduința celor apropiați, prin râvna și cutezanța lor, omul poate primi milostivire de la Dumnezeu. Aceasta se observă și în rugăciunea Bisericii pentru cei în neputință și necaz, dar și prin botezul copiilor, când pentru credința părinților și a nașilor, copilul se aduce pentru a fi botezat.
Mai mult, înțelegem că atunci când noi nu mai putem face faptele bune sau nu ne mai putem ruga, ajută foarte mult să avem prieteni care să facă aceasta pentru noi. Aceasta nu lipsește pe nimeni de responsabilitatea unei vieți duhovnicești active, dar ne învață că fiecare trebuie să se roage sau să facă fapte de milostenie pentru și în numele celor care nu mai pot face aceasta. Iar poate că cel mai bun exemplu în acest sens sunt rugăciunile și milosteniile în numele celor adormiți, care se fac și mai des în timpul postului mare.
În continuarea Evangheliei de astăzi observăm cum Mântuitorul nu vindecă mai întâi neputința slăbănogului, ci mai întâi îi spune: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” Din aceasta înțelegem că în fiecare boală și neputință trebuie să căutăm mai întâi vindecarea sufletească și apoi pe cea trupească. Nu fiecare boală este o urmare a unui păcat anume. Dar bolile și toate neputințele în general sunt urmări ale firii umane căzute și degradate prin păcat. De asemenea sunt și boli care vin ca iconomie a lui Dumnezeu, ca omul să se desăvârșească și mai mult sau pentru a nu cădea în alte păcate, pentru a nu uita că sănătatea este un dar de la Dumnezeu. De foarte multe ori noi disprețuim sănătatea și o considerăm ca pe ceva de la sine înțeles, uitând astfel pe Dumnezeu și purtarea Lui de grijă.
Prin faptul că Iisus îi dă mai întâi iertare celui neputincios, se observă și dumnezeirea Lui, căci, așa cum gândeau și fariseii din acele timpuri, „Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?” Cu toate acestea, Iisus nu hulea, pentru că El era tocmai Dumnezeu. Deși aceste cuvinte erau gândite, Mântuitorul le-a cunoscut „îndată”, așa cum precizează Evanghelia. Lucrul acesta se întâmplă pentru că de fapt prin fiecare păcat, chiar dacă este săvârșit doar în gând, noi ne îndepărtăm de Dumnezeu, începem să nu mai înțelegem rosturile lumii și să îi judecăm greșit pe ceilalți oameni. Deci Mântuitorul pur și simplu constată un fapt deja petrecut. Iar atunci când le spune „De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?”, Mântuitorul Iisus Hristos nu vrea decât să îi tragă înapoi la El, să îi lumineze și să îi facă să înțeleagă că și puterea Lui de vindecare nu vine dacă de la Dumnezeu, de la faptul că El Însuși este Dumnezeu.
Și numindu-Se cu apelativul „Fiul Omului”, Mântuitorul Iisus Hristos le dă să înțeleagă fariseilor și cărturarilor că El este cel așteptat de El, pentru că acesta este apelativul profețiilor mesianice din acea vreme. În același timp, mai înțelegem și faptul că deși iertarea păcatelor o poate da doar Dumnezeu, prin întruparea Mântuitorului Iisus Hristos iertarea păcatelor o pot da și oamenii duhovnicești și mai ales preoții, cei asupra cărora s-a coborât acest har special al Sfântului Duh.
În sfârșit, Evanghelia de azi se termină cu priveliștea unui slăbănog care se ridică și a mulțimii uimite care „slăvea pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată!”. Într-adevăr vindecarea unui bolnav este un lucru impresionant. Aceasta o putem observa mai ales în ziua de azi, când foarte multe boli care în trecut secerau mii de oameni acum sunt cel puțin vindecabile, dacă nu chiar uitate. Cu toate acestea observăm însă că apar alte și alte boli și neputințe, care nu doar că sunt incurabile, dar invalidează pe mulți oameni pentru totdeauna. Din aceasta înțelegem că sănătatea nu este decât un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să îl cerem de El dacă nu îl avem, dar și să Îi mulțumim atunci când îl avem. Iar aceasta putem să o facem mai ales ajutându-i pe cei din suferință, atât cum putem material, dar mai ales prin rugăciunea și milostenia în numele lor. Fiecare are cunoștințe sau rude care nu sunt neapărat credincioase, care nu sunt neapărat persoane prea bune sau simpatice. Dar pentru că sunt rudele sau prietenii noștri, noi trebuie să îi ajutăm și să ne rugăm și pentru ei, ca măcar prin rugăciunea celor din jur și ei să se poată îndrepta și scula la lucrarea faptelor bune.
Drepslăvitori creștini,
În duminica aceasta facem și pomenirea Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Acesta a fost un mare Ierarh din secolul al 14-lea, care a luptat pentru înțelegerea și practicarea corectă a vieții creștinești, adică pentru ortodoxie și ortopraxie. Deja din duminica trecută am înțeles cât de importante sunt dreapta credință și dreapta viețuire. Iar Sfântul Grigorie a arătat prin viața și învățătura lui, că doar având o înțelegere curată despre Dumnezeu și doar prin practicarea rugăciunii și a faptelor bune, fiecare om este chemat și are capacitatea de a vedea lumina necreată a lui Dumnezeu, adică a se bucura întru totul de harul necreat a lui Dumnezeu.
De aceea prin Sfintele Taine noi nu primim o grație creată de Dumnezeu special pentru om, ca un drog care ne mulțumește simțurile. Ci prin Sfintele Taine și mai ales prin Sfânta Împărtășanie ne unim în mod intim și mai presus de înțelegere cu însuși Dumnezeu, trăind tot mai mult în mod tainic modul Lui de a fi.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne ridicăm și noi din neputința păcatului prin post, rugăciune, milostenie și fapte bune, pentru a înțelege tot mai bine adevărul de credință și pentru a putea lucra tot mai bine faptele bune, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră. Amin.
© Ieromonah Athanasie Ulea
Cu deosebita recunostinta, Parohiei Chemnitz – Germania:
http://parohia-chemnitz.ro/cuvinte-de-folos/romana-cuvant-la-duminica-a-2-a-din-postul-mare/?lang=ro
"albastru de..." 