"albastru de…"

Atenționare! Nicio lucrare (grafică , literară sau fotografică ) nu poate fi preluată decât cu acordul artistei sau cu specificarea sursei ! http://cuvantortodox.ro/2015/02/09/drepturi-de-autor-si-internet/ Gabriela Mihaita David

Cuvant la Duminica a 4-a din Postul Mare

1 comentariu

scara raiului - Copy desen: Gabriela Mihaita David

Duminica Sfântului Ioan Scărarul

Apostolul de la Evrei 6, 13-20

Fraţilor, Dumnezeu, când a dat făgăduinţă lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuşi, zicând: «Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, şi înmulţind te voi înmulţi». Şi aşa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduinţa. Pentru că oamenii se jură pe cel mai mare şi jurământul ca chezăşie este sfârşitul oricărei neînţelegeri. În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult, moştenitorilor făgăduinţei, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul ca, prin două fapte nestrămutate – făgăduinţa şi jurământul – în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Evanghelia de la Marcu 9, 17-32

În vremea aceea a venit un om la Iisus şi, îngenunchind înaintea Lui, I-a zis: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu care are un duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl zdrobeşte; şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, dar n-au putut. Atunci El, răspunzând lor, a zis: o, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine! Şi l-au adus la Dânsul. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a scuturat pe copil şi acesta, căzând la pământ, se tăvălea şi spumega. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din copilărie; şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă; şi de poţi ceva, ajută-ne nouă, fie-ţi milă de noi! Iar Iisus i-a zis: de poţi crede, toate sunt cu putinţă pentru cel credincios. Atunci tatăl copilului a strigat cu lacrimi şi I-a zis: cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Văzând că dă năvală poporul, Iisus a certat duhul cel necurat, zicându-i: duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: ieşi afară din copil şi să nu mai intri în el. Atunci duhul, răcnind şi scuturându-l cu putere, a ieşit afară, iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Săi L-au întrebat deoparte: pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? Iar Dânsul le-a zis: acest neam de diavoli, cu nimic nu poate fi izgonit, decât numai cu rugăciune şi cu post. Ieşind apoi de acolo, treceau ei prin Galileea, iar Iisus nu voia să ştie nimeni. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor omorî; iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Dar ei nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citit astăzi este Evanghelia Duminicii a 4-a din Postul Mare, numită și Duminica Sfântului Ioan Scărarul și ea ne prezintă drama unui părinte care își vede fiul suferind, dar care prin credință este vindecat.

Drama părintelui care are un „fiu mut” este accentuată nu numai de suferința copilului pe care nu îl poate singur ajuta, dar și de faptul că nici măcar ucenicii Mântuitorului nu l-au putut ajuta. Ca și în ziua de azi, oamenii se revoltă și mai mult atunci când ucenicii Mântuitorului, adică oamenii Bisericii în general, sunt neputincioși în a rezolva toate bolile, suferințele sau minusurile societății.

Din descrierea care se face, putem presupune că fiul respectiv suferea de epilepsie. Însă în acele timpuri se credea că această boală era cauzată de duhuri necurate. În demistificarea lumii care s-a făcut cu trecerea timpului, prin înțelegerea rațională a proceselor din natură, noi credem că l-am alungat pe diavol din lume, că ceea ce din neștiință sau ignoranță era atribuit lumii spirituale, acum este explicat rațional, nemaiavând nevoie de explicații duhovnicești. Însă dacă un lucru este ignorat, nu înseamnă că el nu mai există. Aceasta nu înseamnă că epilepsia este cauzată de duhuri necurate, dar fenomenele cauzate de boli sau neputințe trebuie să ne îndrepte și spre înțelegerea lor duhovnicească. Noi încercăm să înțelegem unele lucruri doar logic, rațional, scoțând de multe ori partea spirituală din ecuație, uitând că Dumnezeu e logica tuturor lucrurilor văzute sau nevăzute. El le-a creat pe toate cu un sens, iar lumea materială și cea spirituală nu pot fi despărțite, mai ales că omul însuși le cuprinde și le adună în sine. De aceea și rațiunea lucrurilor trebuie să păstreze sau mai degrabă să unifice amândouă realitățile, materială și spirituală.

Atunci când se spune că duhul mut „îl apucă pe copil oriunde, îl zdrobeşte; şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte” se înțeleg și neputințele duhovnicești ale copilului. În gândirea sentimentalistă se crede că copiii sunt fără de păcat, dar pe măsură ce cresc, prin alegerile și acțiunile pe care le fac, și copiii deprind din păcatele părinților sau ale celor din jur. De aceea și copilul din Evanghelie, fiul omului necredincios, „face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte”. Prin necredință omul face loc diavolului care îi va chinui apoi întreaga familie. Iar pentru că copiii sunt mai neputincioși, ei sunt cei care suferă adesea cel mai mult pentru neglijența sau ignoranța părinților. De aceea copiii preiau ușor din neputințele sau deprinderile păcătoase ale părinților, ei suferind însă și mai mult de pe urma lor.

De aceea și Mântuitorul se supără și spune „o, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?”, tocmai pentru că tatăl se credea nevinovat pentru boala copilului. E ca și cum el ar fi spus „nu eu, ci un duh mut îl chinuie” și „nu eu, ci ucenicii Tăi nu pot să îl vindece”. În aceasta se recunoaște și mentalitatea din ziua de azi, atunci când pentru orice boală sau pentru sărăcie și războaie tot Biserica sau Dumnezeu ar fi de vină, fie că le susțin prin credința presupus „înapoiată”, fie prin lipsa de implicare socială sau „inexistența” care I se impută de multe ori lui Dumnezeu.

Însă după ce îl ceartă pe tată și pe „neamul acesta necredincios” în general, Mântuitorul Iisus Hristos cere să fie adus copilul pentru a-l vindeca. Și observăm că nu puterea vindecării lipsea pentru ca acest copil să fie vindecat, ci credința. De aceea și spune Mântuitorul mai departe: „de poţi crede, toate sunt cu putinţă pentru cel credincios”.

Pe de o parte lipsea credința tatălui care se adresează cu suspiciune ucenicilor. Pe de altă parte era mica credință a ucenicilor sau slujitorilor bisericii în general, care erau neputincioși să rezolve toate problemele poporului. Însă în mijloc este Hristos, Dumnezeu nevăzut care ne ajută și ne vindecă neputințele atunci când cerem aceasta, care chiar și necredința vindecă: „cred, Doamne, ajută necredinţei mele!”.

Noi ne credem oarecum credincioși, dar vrem mereu să fim ajutați de oameni care ar fi mai credincioși, care ar trebui să fie mai credincioși decât noi, care se spune că sunt „oameni ai lui Dumnezeu”. Dar Mântuitorul ne cere tuturor credința. El cere de la toți aceeași credință în El, aceeași credință care a lucrat prin El minuni și de fapt nu avem scuze să spunem că altul ar trebui să poată mai multe, doar pentru că este mai ucenic al Domnului. Fiecare trebuie să ne întărim credința pentru a nu fi mustrați de Mântuitorul ca „neam necredincios”, pentru a nu suferi tirania diavolului prin uitarea lui Dumnezeu.

După vindecarea acestui fiu care se chinuia „din copilărie”, Iisus intră în casă. Adică după vindecarea de necredință și ieșirea de sub tirania diavolului care ne stăpânește prin voia păcătoasă de mici copii, Iisus întră în casa sufletului. Inima omului este un organ cavitar, gol pe interior care se umple mereu de sânge, adică de viață, pentru a susține viața întregului corp. La fel și sufletul este un locaș care pentru a trăi trebuie să se umple încontinuu de viață, adică de Duhul Sfânt. Dar doar prin alungarea diavolului care sălășluiește în noi prin aprinderea spre păcat, poate Duhul Sfânt să vină și să se sălășluiască în sufletul omului, umplându-l de viață și înviindu-l.

Dar „acest neam de diavoli, cu nimic nu poate fi izgonit, decât numai cu rugăciune şi cu post”. Căci așa cum trupul are nevoie de aer și hrană pentru o supraviețui, tot la fel și sufletul se hrănește cu postul și rugăciunea. Sfinții Părinți spun că rugăciunea este respirația sufletului, fără de care omul se veștejește și moare. Iar postul, atât cel de bucate, dar și cel duhovnicesc, este nu numai curativ pentru trup, dar prin abținerea de la cele materiale și trecătoare și preocuparea mai mult cu cele spirituale și netrecătoare, creștem duhovnicește spre viața veșnică.

Dreptslăvitori creștini,

În Duminica de astăzi se sărbătorește în mod deosebit și Sfântul Ioan Scărarul. Acest Sfânt a murit în anul 649, primindu-și supranumele de la cea mai importantă scriere a lui, „Scara dumnezeiescului urcuș” sau „Scara Raiului”. Ea reprezintă un adevărat tratat ascetic despre părăsirea păcatului și învățarea virtuților. Tocmai din acest motiv se face pomenirea Sfântului Ioan Scărarul în această duminică a Postului Mare, pentru a ne învăța meșteșugul mântuirii, pentru ca prin post și rugăciune să ne vindecăm de necredință și neputință, pentru a ne putea purta crucea și a ajunge la mântuire.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne rugăm cu mai mare intensitate și să întețim postul trupesc, dar mai ales pe cel duhovnicesc, să ne hrănim în această perioadă mai ales cu milostenie, citiri din cărțile duhovnicești și fapte bune, pentru a trece cu bine peste încercări și a ne purta crucea, ajungând la înviere. Să ne spovedim și să ne împărtășim mai des, primind merinde pe cale atât pentru întărirea duhovnicească, dar și pentru pregustarea Împărăției Cerurilor, toate spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră. Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

Cu deosebita recunostinta:

http://parohia-chemnitz.ro/cuvinte-de-folos/romana-cuvant-la-duminica-a-4-a-din-postul-mare/?lang=ro

 

 

One thought on “Cuvant la Duminica a 4-a din Postul Mare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s